Cum explică Biblia originea diferitelor rase umane, a limbilor lor şi a diferenţelor de culoare a pielii ?

În primul rînd trebuie să notăm că utilizarea noţiunii de “rase” umane nu este nici biblică şi nici biologică. În Biblie nu există vreo menţiune a existenţei raselor diferite de oameni şi nu se ia în considerare un asemenea concept.

Ken Ham, autor “One Blood” (“Dintr-un singur om”, s-ar traduce!):
“În realitate există doar o singură rasă: cea omenească. Scriptura îi deosebeşte pe oameni după limbă şi după grupurile lor tribale şi naţionale, şi nu după culoarea pielii sau înfăţişarea fizică. Cu toate acestea este limpede că există grupuri de popoare care posedă anumite trăsături comune (cum ar fi “culoarea” pielii) care-i deosebesc de alte grupuri. Aşa cum am afirmat anterior, preferăm să le numim “grupuri” de popoare decît “rase”. În acelaşi timp este ştiut că diferitele popoare se pot încrucişa şi pot produce urmaşi fertili. Lucrul acesta demonstrează că diferenţele biologice dintre “rase” nu sînt deloc foarte mari. De fapt, diferenţele de ADN sînt nesemnificative, un fapt deja evidenţiat. În general antropologii clasifică popoarele într-un număr relativ mic de grupuri rasiale.”

Noţiunea de rase este pur arbitrară şi a fost inventată de om în studiul biologiei şi al antropologiei. Trebuie să recunoaştem că utilizarea termenului de rase la nivelul oamenilor ridică veşnica problemă a discriminării rasiale, în ciuda celor mai bune intenţii.

Antropologii indică existenţa următoarelor 4 “rase umane”:

- rasa caucaziană (sau, albă; în care se includ europenii),
- rasa mongoloidă (cuprinzîndu-i pe asiatici, în general, pe eschimoşi şi pe amerindieni),
- rasa neagră (cuprinzîndu-i pe negrii africani) şi
- rasa australoidă (cuprinzîndu-i pe aborigenii australieni).

În cadrul fiecărei rase pot exista diverse subcategorii. În ciuda acestor categorisiri numeroşi cercetători recunosc că este foarte posibil ca toţi oameni să se tragă dintr-o singură populaţie ancestrală (dintr-un material genetic unic), chiar dacă susţin că unele rase precum cea mongoloidă sau australoidă, ar fi evoluat la distanţe de zeci de mii de ani una de alta. Variaţiile ADN-ului la indivizi ce provin din “rase” diferite arată diferenţe neînsemnate.

Din punct de vedere biologic, o rasă este definită drept o varietate în cadrul unei specii, sau chiar o subspecie. În lumina filozofiei evoluţioniste poate reprezenta chiar o etapă din evoluţia unei specii noi. Astfel, diversele subspecii din cadrul unei specii pot varia în privinţa progresului lor evolutiv şi să fie “diferenţiate” în funcţie de mecanismele de evoluţie propuse, de segregare sau de selecţie naturală. Folosind termenul rase pentru diferitele grupuri de popoare sau culori ale pielii, discriminarea devine inevitabilă.

La cele de mai sus, se mai poate adăuga observaţia că rasismul care reprezintă conflictul dintre rase, convingerea că o rasă este superioară alteia apare datorită ipotezei evoluţionismului şi nu celei a creaţionismului (care apropo, nici nu este o ipoteză!). Totuşi nu toţi savanţii evoluţionişti sînt rasişti, lucrul acesta depinzînd de convingerile lor personale politice şi filozofice. Cu toate acestea, teoriile diverse care au promovat rasismul au folosit evoluţionismul ca suport, într-un mod mai mult sau mai puţin conştient. Nazismul şi comunismul sînt două exemple concludente în această privinţă.

Termeni propuşi spre eliminare din vorbirea comună reprezentaţi de cuvinte şi noţiuni întemeiate pe presupuneri ştiinţifice false:

- “diferitele rase” umane
- oameni de “culoare diferită” a pielii
- “dinozaur”
- istoria veche de “milioane” de ani a Pămîntului
- “evoluţia” speciilor (ar trebui înlocuit de “mutaţii” în cadrul unei specii!)

Pe lîngă cele de mai sus, există desigur alţi termeni rezultaţi din îndoctrinarea evoluţionistă care ar trebui eliminaţi din vocabularul de zi cu zi al unui creştin…

Potrivit Bibliei toate popoarele lumii se trag din Noe şi din fii lui, ulterior potopului, din Adam şi Eva, iniţial potopului (Geneza 1-11; Fapte 17:26). Însă acum între aceste popoare există deosebiri semnificative de trăsături fizionomice, dintre care cea mai remarcabilă este culoarea pielii. Mulţi fac referire la aceste deosebiri pentru a pune la îndoială istoria biblică şi a discredita Scriptura. În plus unii cercetători evoluţionişti consideră aceste diferenţe a fi rezultatul evoluţiei separate a fiecărei “rase” timp de mai multe mii de ani, unele rase evoluînd mai rapid în timp ce altele au făcut-o mai încet. Evident, implicaţiile morale ale unei asemenea afirmaţii nu se mai iau în considerare …

Biblia nu ne explică în mod direct de ce oamenii au diferite culori ale pielii, însă lucrul acesta se poate deduce alăturînd mărturiei biblice a diversificării popoarelor nişte elemente ştiinţifice privind pigmenţii pielii şi datele unor cercetări privind transformările biologice suferite în diferitele climate de pe glob unde locuiesc.

Mulţi însă găsesc existenţa raselor umane şi a considerabilelor trăsăturilor fizionomice diferite între acestea un motiv pentru care să respingă Biblia şi viziunea ei asupra istoriei umane. Diferitele rase umane, spun aceştia au putut apărea doar în urma evoluţiei lor separate timp de mii şi mii de ani…

Biblia declară explicit că toţi oamenii sînt urmaşii (descendenţii) unuia singur, Adam: Faptele Apostolilor 17:26 El a făcut ca toţi oamenii, ieşiţi dintr’unul singur, să locuiască pe toată faţa pămîntului; le-a aşezat anumite vremi şi a pus anumite hotare locuinţei lor.”

Ulterior potopului, toţi oamenii de pe lume se trag din Noe: Geneza 5:32, 6:1 Noe, la vrîsta de cinci sute de ani, a născut pe Sem, Ham şi Iafet. Cînd au început oamenii să se înmulţească pe faţa pămîntului… Geneza 9:1,7 Dumnezeu a binecuvîntat pe Noe şi pe fiii săi, şi le-a zis: ,,Creşteţi, înmulţiţi-vă, şi umpleţi pămîntul… Iar voi, creşteţi şi înmulţiţi-vă; răspîndiţi-vă pe pămînt, şi înmulţiţi-vă pe el!“

În cele din urmă ni se mai spune şi că “fiii lui Noe, cari au ieşit din corabie, erau: Sem, Ham şi Iafet: Ham este tatăl lui Canaan” (Gen.9:18) şi că “din ei s’au răspîndit oameni peste tot pămîntul” (Gen.9:19).

Deuteronomul 32:8 Cînd Cel Prea Înalt a dat o moştenire neamurilor, cînd a despărţit pe copiii oamenilor, a pus hotare popoarelor, după numărul copiilor lui Israel, …

Acum deşi Biblia nu face nici o menţiune a raselor, face totuşi o serie de afirmaţii cu privire la naţiuni şi limbile lor, şi mai ales, cu privire la segregarea lor.

Aşadar, cele mai notabile deosebiri între neamurile Pămîntului nu sînt nici măcar culoarea pielii, mărimea fizică, sau alte trăsături fizice (la care uneori face aluzii ), ci limba vorbită.

Limbile sînt cele care în viziunea Bibliei deţin importanţa supremă în diferenţierea oamenilor, devreme ce înţelegerea, armonia şi unitatea sînt posibile doar în urma înţelegerii reciproce a acestora.

Originea limbilor omeneşti, îndeosebi a uriaşei diversităţi care există, reprezintă un mister rămas încă neexplicat pentru evoluţionişti. Printre animalele cele mai superioare nu există nimic asemănător. Vorbirea omului şi limbile sînt un act evident de creaţie divină şi este singura explicaţie rezonabilă a existenţei lor.

În plus, existenţa unei aşa de mari diversităţi de limbi reflectă o judecată divină asupra omului, aşa cum ne şi spune Biblia, şi este din nou, cea mai rezonabilă explicaţie.

După potop aflăm că, “Tot pămîntul avea o singură limbă şi aceleaşi cuvinte” (Gen.11:1) şi că oamenii nu s-au supus de îndată poruncii lui Dumnezeu de a se împrăştia pe tot pămîntul şi de a-l umple preferînd să rămînă toţi laolaltă,

Gen.11:4 Si au mai zis: ,,Haidem! să ne zidim o cetate şi un turn al cărui vîrf să atingă cerul, şi să ne facem un nume, ca să nu fim împrăştiaţi pe toată faţa pămîntului.“

… formînd un singur mare imperiu mondial avîndu-şi capitala în Babilon, şi unde s-au devotat cultului (venerării) “oştirii cerului”. Pentru aceasta şi-au construit un templu turn de dimensiuni gigantice, un zigurat, în al cărui vîrf se afla un altar dedicat “cerului”, posibil inscripţionat cu semnele zodiacului şi a altor simboluri astrologice. Expresia “oştirea cerului” care apare frecvent în Biblie se referă la stele şi alte corpuri cereşti, dar şi la oştirile îngereşti şi demonice identificate uneori cu corpuri cereşti. Uriaşul turn al Babelului şi-a păstrat rămăşiţele pînă-n zilele noastre, alături de străvechea cetate a Babilonului din Irakul zilelor noastre.

Judecata lui Dumnezeu împotriva acestei mari răzvrătiri a primilor oameni a constat din “împrăştierea lor pe toată faţa pămîntului” şi în “încurcarea” limbii lor:

Geneza 11:6-8 Şi Domnul a zis: ,,Iată, ei sînt un singur popor, şi toţi au aceeaş limbă; şi iacă de ce s’au apucat; acum nimic nu i-ar împedeca să facă tot ce şi-au pus în gînd. Haidem! să Ne pogorîm şi să le încurcăm acolo limba, ca să nu-şi mai înţeleagă vorba unii altora.“ Şi Domnul i-a împrăştiat de acolo pe toată faţa pămîntului; aşa că au încetat să zidească cetatea.

Deuteronomul 32:8 Cînd Cel Prea Înalt a dat o moştenire neamurilor, cînd a despărţit pe copiii oamenilor, a pus hotare popoarelor, după numărul copiilor lui Israel, …
Atunci probabil că a avut loc un fel de miracol fiziologic, spune un autor creştin, constînd dintr-o schimbare bruscă survenită la nivelul acelor centre nervoase din creierul uman care controlează vorbirea, astfel încît fiecare familie umană a descoperit că identifică şi denumeşte diferit obiectele şi faptele, într-un cuvînt, că se exprimă cu totul altfel decît înainte. Confuzia şi contradicţiile ivite au rezultat în cele din urmă la separarea şi îndepărtarea fiecărei familii de grupul iniţial, strămutarea în altă parte unde şi-a format propria identitate naţională şi lingvistică.

Apoi, fie în mod direct de către Dumnezeu, fie datorită condiţiilor noi în care a ajuns să se formeze, au avut loc alte transformări fiziologice ale respectivelor grupuri izolate care au dus la apariţia unor entităţi naţionale distincte. Fie că aşa au stat lucrurile sau nu, este sigur că dezvoltarea anumitor trăsături naţionale specifice, sau ale celor denumite de unii “rasiale”, nu ar fi putut avea loc dacă oamenii rămîneau la un loc şi aveau o singură limbă şi se căsătoreau în voie în cadrul grupului.

O anumită măsură de izolare şi de înmulţire limitată la un grup de popoare au produs factorii genetici esenţiali apariţiei caracteristicilor particulare ale unei naţiuni, sau grup de popoare, care nu ar fi fost posibil să se dezvolte dacă omenirea nu era iniţial împrăştiată din căminul ei post-deluvian din Babilon.

Chiar în absenţa unor transformări miraculoase de acest fel, astfel de deosebiri constînd din trăsături fiziologice diferite (culoarea pielii, statura, structura părului, etc.), puteau foarte bine să apară rapid datorită prezenţei lor genetice în primii oameni (tulpina ancestrală) şi că izolarea omenirii în grupuri aparte, condiţiile şi factorii de selecţie au condus la apariţia acestor deosebiri între popoare. Însă toate aceste deosebiri de rasă, culoare a pielii, statură, fizionomie, păr, sînt în esenţă superficiale şi nu înseamnă apariţia unui “popor nou”.

Biblia ne dezvăluie că înaintea lui Dumnezeu există doar o singură rasă, şi anume cea umană ale cărei deosebiri de limbă, culoare a pielii, etc. sînt neesenţiale fiindcă el nu-i judecă pe baza lor !

Ştiinţa modernă a geneticii ne poate demonstra cum tocmai în urma unei astfel de răspîndirii a populaţiilor pe glob, pot interveni deosebiri ale culorii pielii în doar cîteva generaţii.

Este uşor să se tragă concluzia că devreme ce diferitele rase au pielea galbenă, roşie, neagră sau albă, trebuie să existe nişte pigmenţi sau coloranţi specifici ai pielii care să se datoreze unui cod genetic diferit, lucru care ar crea o problemă: CUM AU APĂRUT ACESTE DEOSEBIRI ÎNTR-UN TIMP ATÎT DE SCURT ?

Cu toate acestea, toţi oamenii posedă acelaşi unic pigment al pielii: melanina.

De pildă, nu există “culoarea” neagră a pielii !

Melanina este o substanţă de culoare maro-închis produsă în cantităţi diferite în celule speciale ale pielii. Cînd acestea lipsesc cu desăvîrşire avem de-a face cu un albinos, individ care a moştenit un defect genetic, adică pielea lui nu poate produce melanina, astfel că pielea lui este foarte deschisă la culoare, albă sau rozalie. Cînd se produce puţină melanină, culoarea pielii este a albului european, iar dacă se produce mult mai multă melanină, culoarea pielii va fi una foarte închisă, negrul african. Desigur, între există toate nuanţele de cafeniu. Alţi pigmenţi importanţi ai pielii nu există. {vezi, notiţa 4 din mat. În original!}

Cineva spune că nu există de fapt culori diferite ale pielii, ci doar nuanţe diferite ale aceluiaşi colorant ! Acesta este melanina !

Rezumînd, putem spune că factorul determinat în culoarea pielii este melanina, mai precis, cantitatea în care aceasta este produsă. Aşa stau lucrurile nu doar în cazul culorii pielii (melanina este prezentă şi-n păr!). În general, indiferent de care trăsătură este vorba, nici o “rasă” nu posedă ceva care să fie esenţialmente diferit de o alta.

Care este rolul melaninei ?

Trebuie să realizăm că nu ne-am născut genetic cu o cantitate fixă de melanină, ci mai degrabă posedăm potenţialul genetic fix al pielii noastre de a produce anumite cantităţi de melanină…

În urma refuzului de a împlini porunca lui Dumnezeu de a se înmulţi şi răspîndi pe toată suprafaţa pămîntului, Dumnezeu i-a pedepsit prin amestecarea limbilor astfel că oamenii au trebuit să se despartă şi să se regrupeze după limbile ce le vorbeau în alte regiuni ale lumii, proces în urma căruia apar şi diferenţele de culoare ale pielii, de fizionomie şi de orice altă natură.

Seria de evenimente care condus la apariţia diversităţii de culoare a pielii omului (şi nu numai…):

- întîi, amestecarea de către Dumnezeu a limbilor la turnul Babel
- existenţa genetică a melaninei, a pigmentul (“colorantul”) pielii omului
- răspîndirea pe faţa pămîntului a oamenilor
- formarea popoarelor şi a limbilor
- izolarea melaninei în sînul şi mediul acestora apoi,
- apariţia şi dezvoltarea diferitelor trăsături fizionomice şi de culoare ale pielii specifice unui grup de popoare, sau grup de oameni…

În concluzie,

Apariţia la oameni a diverselor diferenţieri de limbă, culoare a pielii şi de trăsături fizionomice se datorează forţării lor de către Dumnezeu să se despartă supravieţuirea asigurîndu-se în urma regrupării în jurul limbii comune, trăsăturile distincte (particulare) ale diverselor popoare apărînd relativ repede, în decursul a cîtorva generaţii datorită variaţiilor genetice, a mutaţiilor care au acţionat pe lîngă transformările fiziologice supranaturale făcute de Dumnezeu în momentul cînd le-a încurcat limbile.

Mai presus de tentativele filozofice şi politice de eliminare a diferenţelor dintre oameni exprimate în documente de tot felul unde se neagă “orice fel de discriminări datorate culorii pielii, părului, staturii, etc.”, toate naţiunile sînt egale înaintea lui Dumnezeu şi au nevoie de mîntuirea care este posibilă doar în Isus Hristos.